Lectura pentru suflet.

Azi,poate din lipsa de ocupatie sau poate doar din cauza vremii monotone si a ploii singuratice,am inceput sa caut o carte,sa citesc ceva.M-am indreptat intai catre o carte de Agatha Christie,dar apoi,intr-o fractiune de secunda m-am razgandit si am ales Alchimistul,de Paulo Coelho.Sa stiti ca nu regret deloc alegerea facuta deoarece timp de cateva ore m-a tinut legata de scaun si cu ochii in pc (cartea fiind in format electronic),savurand fiecare cuvant.
Mesajul cartii a fost unul simplu : fiecare persoana are o "Legenda Personala" si trebuie sa faca tot posibilul sa o afle,iar apoi sa o implineasca, indiferent de dificultatile pe care le intampina.Drumul parcurs pana la destinatie este unul cu multe suisuri si coborasuri,dar daca esti perseverent si iti asculti inima,poti descoperi taine ale vietii.Un lucru este sigur: daca iti doresti ceva cu adevarat,tot Universul conspira la realizarea dorintei tale.
Ma intreb daca e adevarat...aceasta lectura m-a dat peste cap cu totul...am mai auzit de ideea ca daca iti doresti ceva foarte mult,Universul se misca in asa fel incat chiar ti se realizeaza dorinta...e ciudat cand te gandesti ca se poate sa fie adevarat.Cred ca daca ar fi sa-mi pot dori ceva si sa se realizeze ar fi sa pot zbura.Sa pot pluti deasupra tuturor,sa ma inalt spre vazduhul linistit si sa privesc de sus lumea,orasele,care ar fi ca niste cutii de chibrituri ,sa pot apoi sa ma deplasez dintr-un capat al lumii pana in celalalt fara sa obosesc,sa pot juca hora unirii cu ghemotoacele de nori pufosi,sa pot imbratisa razele soarelui fara sa ma arda; noaptea,as vrea sa stau si sa privesc milioanele de lumini care parca incalzesc orasele si le dau viata,o pata de culoare in griul monoton al blocurilor.As vrea apoi sa ascult zgomotul asurzitor al masinilor si al cluburilor de noapte,sa-mi imaginez cum miile de oameni fara somn stau si mediteaza,as vrea sa pot sa le cunosc gandurile fara sa innebunesc,mi-as dori sa pot sa observ fiecare miscare dintr-un oras,fiecare persoana ce face,unde merge,cu cine se intalneste,as vrea sa fac toate aceste lucruri pana cand somnul mi-ar zambi frumos si s-ar aseza peste persoana mea.Mi-as dori sa pot sa cer voie lunii sa-mi odihnesc trupul pe teritoriul acesteia,sa ma pot inveli cu o patura de stele si sa-mi las gandurile si reflectiile sa zburde,ca o eliberare de tot ceea ce ma tinea prizoniera in propria mea lume.
Ma cuprinde melancolia pentru toate lucrurile pe care mi le-as dori sa le fac dar nu am curajul...si a inceput din nou sa ploua.

Regasire.

"Fiecare clipa de cautare este o clipa de regasire"-Paulo Coelho

De cate ori in viata nu am simtit ca ne-am pierdut?De cate ori nu ne-am uitat in oglinda sufletului si nu ne-am mai recunoscut,nu am mai stiut cine suntem noi cu adevarat?
Asa m-am simtit eu timp de cateva zile,pot sa zic chiar luni.Pierduta.Uitata.Pustiita.Cautam prin trupu-mi gol bucati de suflet,sperante de care sa ma agat ca poate-poate imi voi da seama cine sunt,sau ce scop am eu in viata asta.Cautam in zadar.Eram prea pierduta in propria mea lume ca sa mai observ ce se intampla si in jurul meu,ca nu gasesc ceea ce caut doar in interior,ca trebuie sa iau si din exterior,cate putin din toate, ca sa-mi pot intregi fiinta,trupul,mintea.Poate nu am gasit ceea ce vroiam din cauza ca nu cautam unde trebuie,aveam un voal in fata ochilor ce nu ma lasa sa vad mai departe de propriile-mi obsesii.Obsesie?sa fi fost o obsesie?sau poate doar in imaginatia mea?nu stiu,iar acum nici nu ma mai intereseaza.A fost,a trecut,gata.E timpul pentru ceva nou,e timpul meu acum.Vreau sa fiu fericita,sa zambesc soarelui, sa alin tristetea norilor, sa adorm seara uitandu-ma la stele iar dimineata sa ma trezesc pe iarba plina de roua,sa-mi spele obrajorii; vreau sa lenevesc o dupa-masa intreaga pe o patura in parcul din fata casei,cu o carte buna in mana iar seara,vreau sa ma catar intr-un copac inalt,sa prind luna in palmele mele si sa o bag in buzunarul stang,sa o duc acasa,sa o fac cadou mamei.Vreau sa fac toate astea!de ce?pentru ca ma simt eliberata,pentru ca vreau sa ma simt bine,pentru ca a venit vara si odata cu ea si un chef nebun de viata.
Poate ma crezi nebuna.Si ce conteaza?Nebunia ma defineste.Poate ca m-am pierdut,dar acum sunt sigura ca incep sa ma regasesc,asa,putin cate putin,frantura cu frantura o sa ajung iar sa ma intregesc.
Inchei aici,e prea frumos afara ca sa mai pot sta in casa,intr-o camera inchisa.
Azi vreau sa fiu un copil,sa ma comport ca si unul, pentru ca pana la urma....asta si sunt.



PS:Ma numesc Iulia,dar azi poti sa-mi spui cum vrei tu: Nebunie,Zambet,Fericire.